24/02/2008 de Carmen Anghel (Jurnalul National)
Miraculoase – Va dau paine si sare, sa-mi fiti folositoare!

Daca de Dragobete fetele nu isi gaseau alesul, aveau metodele lor sa aduca un baiat frumos langa ele.

In lumea satului, “farmecele” si descantecele de dragoste erau de mare ajutor. Iar pentru ele era nevoie de flori, de buruieni, chiar de plante otravitoare. Profesorul Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie si Folclor, ne-a pus la dispozitie un studiu din care am extras cateva exemple de plante folosite in ceea ce am putea numi “campania de indragostire”.

FLOAREA DRAGOSTEI. Personificare a unei plante cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii care creste pe langa paraiele din zonele inalte, protectoare a casei si locuitorilor ei de dusmani. Planta se aducea din salbaticie si se rasadea intr-un colt ferit si curat al gradinii. Pentru a afla daca tinerii indragostiti se vor casatori, se plantau, unul langa altul, doua fire de Floarea dragostei: unul pentru fata, altul pentru fecior. Daca plantele se apropiau, urmarea era una fericita.

MATRAGUNA. I se mai spune Iarba Lupului, personificarea unei plante miraculoase, folosita inca din antichitate de medicina empirica si in practicile magice. Poate fi invocata pentru dragoste, casatorie, bogatie, fericire sau sa desparta dragostele, sa semene ura, dusmanie, saracie, moarte. Desi se considera ca este pacat s-o folosesti pentru implinirea unor dorinte, motiv pentru care se tamaia locul de unde se recolta, i se depuneau acolo ofrande, i se inaltau rugi etc., se recurgea frecvent la puterea ei, mai ales fetele nemaritate si nebagate in seama de feciori. Cultul matragunei se desfasoara in trei timpi rituali: descoperirea si menirea plantei (i se spune cui ii va fi de folos), scoaterea si aducerea ei acasa si aici, de la caz la caz, prepararea leacului, plantarea sau pastrarea pentru a fi folosita la momentul oportun.

Femeia descantatoare, in deplina curatenie trupeasca si sufleteasca merge in padure, departe de sat, acolo unde nu se aud cocosii cantand si pisicile miaunand, pentru descoperirea si insemnarea matragunei. Se asteapta ziua, de obicei intr-o marti, cand descantatoarea singura sau insotita de fetele nemaritate, nevestele lipsite de dragostea barbatilor etc merg pe tacute si nemancate, inainte de ivirea zorilor, la matraguna cu care s-a vorbit anterior.

O saluta cu respect, – Buna dimineata, Doamna Mare!, se dezbraca, se despletesc, fac matanii, o ocolesc etc. Cuplurile feminine se imbratiseaza, se mangaie, mimeaza actul sexual in timp ce descantatoarea o roaga cu blandete: Matraguna, Doamna buna,/ Nu te iau de bolunzit,/ Ci te iau de indragostit;/ Nu te iau sa bolunzesti,/ Ci te iau sa indragesti!. Altul era descantecul pentru fetele nejucate de feciori in vederea casatoriei: Hop, hop, hop,/ Cu mine in joc/ Matraguna, Doamna buna!; pentru grabirea maritisului Matraguna, Doamna buna,/ Marita-ma in asta luna./ De nu-n asta, -n hailalta/ Sa nu fiu nemaritata!; pentru invrajbire Eu te iau, / Pe ce te iaus/ Pe urat,/ Nu pe placut,/ Nici pe vazut… etc. Cand i se solicita sa casatoreasca tinerii, participantele simulau veselia si buna dispozitie, cand era luata pentru vraji de urat si despartit, se simula supararea si cearta. Se scotea cu grija pentru a nu-i lasa vreo radacina in pamant si se rasplatea locul cu paine, sare si, de la zona la zona, cu un ban de argint, miere, vin etc.

Dupa scoaterea Matragunei si asezarea ei pe pamant, cu varful (capul) la rasarit, ca un mort, urmeaza ospatul funerar, cu alimente si bautura aduse de acasa. Intoarcerea in sat se face cu aceeasi discretie cu care s-a plecat.

“Bate-l Doamne si il pierde!”
Navalnicul era fecior frumos care lua mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost transformat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele. Fetele, cum il vedeau, se prapadeau dupa dansul si-si faceau sama. Iarba lui Barboi, inrudita cu Matraguna, era invocata de romanii basarabeni in farmecele de dragoste. Planta, care ar avea radacina in forma de fata de drac, este scoasa marti seara de o persoana care nu trebuie sa priveasca inapoi, nici la dus nici la intors, sa poarte camasa curata, sa-i aduca in dar paine, sare si un capat de panza si sa-i propuna, cu respect, schimbul: “Eu va dau paine si sare/ Voi sa-mi fiti folositoare!”. Izma apare frecvent in cantecele de dragoste si in descantecele de dragoste plesnita (fata parasita de iubit): “Izma verde, mirositoare,/ Fata mare in uitare,/ Voinicel cazut in rele/ si pe deal si pe valcele,/ Sa te arda focul viu/ Sa traiesti in sat pustiu./ Izma, izma, izma verde/ Bate-l, Doamne, si il pierde/ De dorul mandrutii lui/ Fir-ar al pustiului!”

sursa

1 Comentariu »