24/02/2008 de Mihai Stirbu (Jurnalul National)

INVITATIE - O solutie pentru petrecerea acestei zile
De Dragobete nu v-ar surade sa petreceti romaneste? Si, daca vremea e calduroasa, ce v-ar mai retine…
Oricand poti merge la un film, o prajitura, in vizita la prieteni dragi. Dar astazi ar trebui sa fie diferit, sa aratam ca suntem mandri de traditiile noastre si ca putem sa ne simtim bine si fara artificiile importate, marca Sfantul Valentin. Iata ca Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” ofera indragostitilor de toate varstele un program variat in aceasta zi, din care e aproape imposibil sa nu va atraga ceva. In haine de sarbatoare, Muzeul Satului va asteapta sa-i treceti pragul incepand cu orele 11:00, daruindu-va iubirea pentru pastrarea traditiilor si obiceiurilor.

Intalnirea este stabilita cu cantecul si jocul popular (Ansamblul folcloric Dunarica, comuna Nasturelu judetul Teleorman; Ansamblul Doina al Casei Studentilor, Bucuresti), muzica folk (Maria Gheorghiu, Mircea Vintila, Mircea Bodolan), muzica tineretii, teatru (Teatru Masca), lansari de carte, concursuri (“Cea mai frumoasa poezie de dragoste”), iar Cucii din Branesti va vor aduce urari de prosperitate pentru noul an. Jurnalul National, in calitate de partener al evenimentului, va fi prezent cu un stand la care se vor regasi CD-urile si cartile care au insotit proiectele noastre.

EVENIMENT. Imediat dupa pranz sunt programate trei lansari de carte. “Costumul popular de patrimoniu”, de directorul general al muzeului, conf. univ. dr Paula Popoiu, si directorul stiintific al muzelui, Dr Doina Isfanoni; “Nereju, un sat stravechiul tinut al Vrancei”, autori: Paula Popoiu, Ion Cherciu; “Traditii si obiceiuri din judetul Olt”, autori: Georgeta Stoica, Rada Ilie, si “Plastica arhitecturii rurale”, de Ana Barca. Haideti la Dragobete! Sa ne intalnim cu mesterii populari si creatiile lor, sa ne indulcim cu cozonac, placinte si turta dulce si sa descoperim cele mai frumoase martisoare.

Se lanseaza azi
Cartea “Costumul popular de patrimoniu”, scrisa de conf. univ. dr Paula Popoiu si Dr Doina Isfanoni, face parte dintr-un proiect mai amplu al Muzeului National al Satului “Dimitrie Gusti”, care isi propune sa ofere publicului, din tezaurul patrimonial, valori pe care nu le poate intalni in fiecare zi, deoarece aceste costume fac parte din segmentul de tezaur care trebuie conservat in conditii specifice. “Noutatea acestui album rezida in modul de prezentare al costumului, care este insotit de un mic text ce se doreste a fi un ghid in vizual pentru orice categorie de privitor”, a declarat Dr Doina Isfanoni.

Vine primavara
In perioada 28 februarie – 2 martie, Muzeul ?aranului Roman va invita la Targul martisorului. Va asteapta peste 200 de mesteri tarani, artisti plastici cu martisoare, cadouri de primavara si flori. Nu vor lipsi nici sucul de mere, prajiturelele, turta dulce, mancarurile traditionale…

Va fi prezent si “Trei parale” – un grup de patru tineri care incearca sa recupereze sonoritati vechi, de secol XIX, cantece de-ale mahalalelor, targurilor si oraselor din Moldova si Valahia. Grupul foloseste instrumente vechi precum fluierul, cavalul, cobza.

sursa

1 Comentariu »

24/02/2008 de Carmen Anghel (Jurnalul National)
Miraculoase – Va dau paine si sare, sa-mi fiti folositoare!

Daca de Dragobete fetele nu isi gaseau alesul, aveau metodele lor sa aduca un baiat frumos langa ele.

In lumea satului, “farmecele” si descantecele de dragoste erau de mare ajutor. Iar pentru ele era nevoie de flori, de buruieni, chiar de plante otravitoare. Profesorul Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie si Folclor, ne-a pus la dispozitie un studiu din care am extras cateva exemple de plante folosite in ceea ce am putea numi “campania de indragostire”.

FLOAREA DRAGOSTEI. Personificare a unei plante cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii care creste pe langa paraiele din zonele inalte, protectoare a casei si locuitorilor ei de dusmani. Planta se aducea din salbaticie si se rasadea intr-un colt ferit si curat al gradinii. Pentru a afla daca tinerii indragostiti se vor casatori, se plantau, unul langa altul, doua fire de Floarea dragostei: unul pentru fata, altul pentru fecior. Daca plantele se apropiau, urmarea era una fericita.

MATRAGUNA. I se mai spune Iarba Lupului, personificarea unei plante miraculoase, folosita inca din antichitate de medicina empirica si in practicile magice. Poate fi invocata pentru dragoste, casatorie, bogatie, fericire sau sa desparta dragostele, sa semene ura, dusmanie, saracie, moarte. Desi se considera ca este pacat s-o folosesti pentru implinirea unor dorinte, motiv pentru care se tamaia locul de unde se recolta, i se depuneau acolo ofrande, i se inaltau rugi etc., se recurgea frecvent la puterea ei, mai ales fetele nemaritate si nebagate in seama de feciori. Cultul matragunei se desfasoara in trei timpi rituali: descoperirea si menirea plantei (i se spune cui ii va fi de folos), scoaterea si aducerea ei acasa si aici, de la caz la caz, prepararea leacului, plantarea sau pastrarea pentru a fi folosita la momentul oportun.

Femeia descantatoare, in deplina curatenie trupeasca si sufleteasca merge in padure, departe de sat, acolo unde nu se aud cocosii cantand si pisicile miaunand, pentru descoperirea si insemnarea matragunei. Se asteapta ziua, de obicei intr-o marti, cand descantatoarea singura sau insotita de fetele nemaritate, nevestele lipsite de dragostea barbatilor etc merg pe tacute si nemancate, inainte de ivirea zorilor, la matraguna cu care s-a vorbit anterior.

O saluta cu respect, – Buna dimineata, Doamna Mare!, se dezbraca, se despletesc, fac matanii, o ocolesc etc. Cuplurile feminine se imbratiseaza, se mangaie, mimeaza actul sexual in timp ce descantatoarea o roaga cu blandete: Matraguna, Doamna buna,/ Nu te iau de bolunzit,/ Ci te iau de indragostit;/ Nu te iau sa bolunzesti,/ Ci te iau sa indragesti!. Altul era descantecul pentru fetele nejucate de feciori in vederea casatoriei: Hop, hop, hop,/ Cu mine in joc/ Matraguna, Doamna buna!; pentru grabirea maritisului Matraguna, Doamna buna,/ Marita-ma in asta luna./ De nu-n asta, -n hailalta/ Sa nu fiu nemaritata!; pentru invrajbire Eu te iau, / Pe ce te iaus/ Pe urat,/ Nu pe placut,/ Nici pe vazut… etc. Cand i se solicita sa casatoreasca tinerii, participantele simulau veselia si buna dispozitie, cand era luata pentru vraji de urat si despartit, se simula supararea si cearta. Se scotea cu grija pentru a nu-i lasa vreo radacina in pamant si se rasplatea locul cu paine, sare si, de la zona la zona, cu un ban de argint, miere, vin etc.

Dupa scoaterea Matragunei si asezarea ei pe pamant, cu varful (capul) la rasarit, ca un mort, urmeaza ospatul funerar, cu alimente si bautura aduse de acasa. Intoarcerea in sat se face cu aceeasi discretie cu care s-a plecat.

“Bate-l Doamne si il pierde!”
Navalnicul era fecior frumos care lua mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost transformat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele. Fetele, cum il vedeau, se prapadeau dupa dansul si-si faceau sama. Iarba lui Barboi, inrudita cu Matraguna, era invocata de romanii basarabeni in farmecele de dragoste. Planta, care ar avea radacina in forma de fata de drac, este scoasa marti seara de o persoana care nu trebuie sa priveasca inapoi, nici la dus nici la intors, sa poarte camasa curata, sa-i aduca in dar paine, sare si un capat de panza si sa-i propuna, cu respect, schimbul: “Eu va dau paine si sare/ Voi sa-mi fiti folositoare!”. Izma apare frecvent in cantecele de dragoste si in descantecele de dragoste plesnita (fata parasita de iubit): “Izma verde, mirositoare,/ Fata mare in uitare,/ Voinicel cazut in rele/ si pe deal si pe valcele,/ Sa te arda focul viu/ Sa traiesti in sat pustiu./ Izma, izma, izma verde/ Bate-l, Doamne, si il pierde/ De dorul mandrutii lui/ Fir-ar al pustiului!”

sursa

1 Comentariu »

24/02/2008 de Roxana Roseti (Jurnalul National)

Sarbatoare – Azi se celebreaza zeul dragostei la romani

Sa fim realisti: in societatea moderna, de consum, in care traim, Dragobetele n-are restaurante de lux, n-are lenjerie intima din dantela rosie fina, n-are teiubesc@la_nebunie.com, n-are “will you be my Valentine”. N-are. Atunci, ce are? Are farmec!

Barbat chipes, neastamparat, navalnic. Fiu al Babei Dochia, dupa o veche legenda romaneasca. Dragobetele sau Cap de primavara. Legenda spune ca, atunci cand il vedeau, femeile cadeau in mrejele lui precum mustele. O ipoteza este aceea ca numele “Dragobete” vine din cuvintele dacice “trago” – tap (mai tarziu a devenit “drago”) si “bete” – picioare (ca in latina – pedes). Iar tapul simbolizeaza la romani puterea de procreare, libidoul si fecunditatea! Navalnicul se celebreaza la 24 februarie (in unele zone ale tarii se serbeaza la 28 februarie sau la 1 martie). In vechime, la sate, de Dragobete incepea harjoana: fiecare baiat fugarea o fata, iar ea se lasa prinsa de cel pe care il placea si chiar se logodea cu el. Astfel, “Dragobetele saruta fetele!” a devenit zicala consacrata in Muntenia, Oltenia, Dobrogea si Transilvania. Si azi, in satele din Gorj si Olt, tinerii necasatoriti se intalnesc de Dragobete, pentru a fi indragostiti tot anul.

Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, urmeaza pagini dedicate lui Dragobete. Un taran iubaret. Al nostru.

sursa 

1 Comentariu »

24/02/2008 de Luminita Ciobanu (Jurnalul National)

Traditii apuse – Locul in care se intalnea ursitul

In timp ce vremea isi cerne anii, datinile strabune isi pierd din taria cu care erau respectate candva. Si nu pentru ca nu sunt la fel de importante.

Cum vremurile s-au schimbat, tinerii de azi au inlocuit sotronul cu jocurile pe computer, hora satului cu discoteca si Dragobetele cu Valentine’s Day… Cand luna lui Faurar se apropie de final, la 24, in ziua Aflarii Capului Sf. Ioan Botezatorul, romanii au transmis din strabuni o veche si frumoasa sarbatoare a iubirii: Dragobetele. Cum sarbatoreau bunicii nostri aceasta zi? Cu obiceiuri aparte, la care luau parte fetele si flacaii. Hora satului era locul in care se adunau, imbracati in straie de sarbatoare, si porneau impreuna prin lunci in cautarea primelor flori ale primaverii: ghiocei, viorele, tamaioare. Cu flori se adunau pe la cate o casa din sat, unde sarbatoareau cat mai multe fete si flacai, in speranta ca dragostea si bucuriile ii vor insoti tot anul, pana la Dragobetele viitor, iar intalnirile lor se transformau in veritabile petreceri.
Voie buna. Vatra satului, unde fetele si feciorii se adunau la hora, devenea locul in care tinerii petreceau si se legau prietenii, multe transformate in casnicii, dupa Postul Pastelui. Indragostitii se plimbau pe ulitele satului si se mai intorceau din cand in cand sa joace o hora sau o sarba cu cel drag. Batranii de prin satele Vlasca si Teleorman isi amintesc de un obicei prin care tinerii se adunau din nou seara, pentru “Strigatul prin sat”. In jurul unui foc, urcati pe un deal sau intr-un copac inalt, baietii aveau prilejul de a plati fetelor infumurate polite pe care nu aveau ocazia sa le achite in zilele de zi cu zi. Atat pentru fete, cat si pentru flacai era o injosire sa se afle pe lista rusinii. Mai ales pentru fetele batrane sau pentru burlacii cam trecuti: “Lume, lume, fata lui Icsulescu a ramas nemaritata… Ha, ha, ha!”. Iar “judecatorul” nu uita sa spuna motivul pentru care cei in cauza nu s-au casatorit. Si se facea mare haz pe aceasta tema, incat, de rusine, cel strigat saptamani in sir nu mai iesea prin sat, la hora.

Amintiri
Trecuti de mult de fiorii tineretii, batranii nostri isi amintesc astazi cu nostalgie si lacrimi in ochi de timpurile de demult si le povestesc nepotilor si stranepotilor de felul in care se plimbau pe ulitele satului, de Dragobete, alaturi de persoanele dragi… De primele flori de primavara pe care le ofereau sau le primeau cand razele firave ale soarelui topeau zapada prin lunci si zavoaie. De vremurile in care nu se ofereau, drept simbol al iubirii, figurine sub forma de inimioara, iar hora satului era locul in care isi gaseau ursitul.

sursa

Nici un comentariu »

24/02/2008 de Carmen Anghel (Jurnalul National)

Ritual – Ziua cand se insotesc pasarile si tinerii

Poarta numele dragostei. Dragobetele, reprezentare mitica autohtona, intim legata de ritmurile naturii, de infloritul florilor si de imperecherea pasarilor.
Obiceiul atestat etnografic pe un intins teritoriu este inca viu in unele zone din nordul si din vestul Olteniei.

Dragobetele este sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24 februarie, ne spune profesorul Ion Ghinoiu, dar in unele zone si la 28 februarie sau la 1 si 25 martie. Dragobete, numit si Cap sau inceput de Primavara, este deschizator al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile carpatice. Dragobetele romanilor poate fi identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca si, mai ales, cu Navalnicul, personificare a dragostei patimase din panteonul romanesc.

PRIMUL. Inainte de Dragobete insa a fost Sfantul mucenic Vlasie, protectorul pasarilor de padure si al femeilor gravide. Poporul roman crede ca de ziua lui se intorc pasarile migratoare, ca li se deschide ciocul si incep sa cante. Iar la Dragobete aceste pasari se vor strange in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile in care vor creste puii. Pasarile neinsotite in ziua de Dragobete raman stinghere si fara pui pana la Dragobetele urmator. Pentru ca astazi pasarile isi gasesc perechea, Dragobetele se mai numeste, in nordul Olteniei, si Logodna sau Insotitul Pasarilor. Ritualul pasarilor a fost preluat si de oameni. Ca sa nu ramana singuri, fetele si baietii, asemenea pasarilor, trebuie sa se intalneasca.

In folclorul romanesc pasarea, in special cucul, este personificarea dragostei, dar este un simbol oarecum trist, tristete provocata de lipsa si departarea persoanei indragite.

“Daca in ziua de Dragobete vremea este frumoasa, fetele si feciorii ies la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale primaverii, ghioceii si brandusele. Pretutindeni se striga “Dragobetele saruta fetele!”, ne spune profesorul Ion Ghinoiu. Asemanator pasarilor, fetele se zburatoresc, fuga rituala care se incheie cu prinsul si cu sarutatul lor de catre baieti. Inainte sau prin locurile prin care traditia mai este pastrata, baietii faceau leagane atarnate de crengile copacilor pentru fete, cautau sa-si vorbeasca unii altora, sa-si spuna cuvinte frumoase, sa se picurie – adica sa se ciupeasca – sa se sarute, sa faca legaminte de dragoste.

Dragobeti sunt numiti atat feciorii cuprinsi de fiorii dragostei, cat si mugurii culesi de fete de pe crengile copacilor si pusi la ureche precum ciresele in luna mai. Dragobetii se intreceau sa invarta fetele in brate. In unele sate, femeile scoteau din pamant radacina de spanz folosita in practicile de medicina populara, fetele si nevestele isi faceau rezerve de apa din zapada netopita cu care se spalau in anumite zile ale anului pentru pastrarea prospetimii tenului. De frica sa nu ciricaie toata viata, de Dragobete nimeni nu lucra. Se spunea ca acest patron al dragostei, cu infatisare de flacau iubaret, ar umbla prin padure sa pedepseasca fetele care au lucrat in ziua lui.

Ce mai vreme de iubit
Cand se intalneau tinerii la hora, primavara, jucau pe un fel de cantece care parca aduc a descantec. Iubirea era chemata cam asa: “Frunzulita de susai, sa vina luna lui mai/ Sa vad codrul ca un Rai, poiana plina de cai/ Si ciresul ne-mbumbit, ce mai vreme de iubit/ Au venit si fluturasii, sa se joace copilasii!/ Iesi mandruta pana-n prag, cu firul bagat pe ac/ Si te uita in deal cu drag/ Ca frunzand frunza de fag si ciresul de-ambumbit/ Ce mai vreme de iubit!”

sursa 

1 Comentariu »

1. Baietii si fetele trebuie sa se intalneasca de Dragobete ca sa ramana indragostiti tot anul.

2. Daca în aceasta zi ai norocul sa auzi pupaza, vei fi harnic tot anul

3. Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa

Citeste tot articolul »

7 Comentarii »

Aceasta sarbatoare veche romaneasca este plina de obiceiuri si traditii. Astfel, unul din obiceiuri este ca tinerii, baieti si fete, sa se stranga in grupuri pe dealuri imprejurul satelor pentru a discuta si a face glume. La pranz fetele coboara inspre sat, iar fiecare baiat va urma fata care ii este draga. Aceasta fuga a fetelor poarta numele de “zburatorit” in zonele din sudul Romaniei.
In unele zone ale tarii, fetele si baietii se logodesc si îsi jura credinta unii altora. Chiar daca nu are un iubit, o fata trebuie macar sa rîda si sa faca glume cu baietii în aceasta zi pentru a se marita în curînd.
Se spune ca fata si baiatul care ies împreuna în aceasta zi si nu se saruta, în acel an nu se vor mai iubi.
Fetele strîng viorele si tamaioasa, pe care le pastreaza la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste.
Prin unele locuri, exista si obiceiul ca fetele mari sa strînga apa din omatul netopit. Aceasta apa, pastrata cu mare grija, are proprietati magice, spunîndu-se ca este nascuta din surasul zînelor, putînd face fetele mai frumoase, mai dragastoase si mereu iubite.

Citeste tot articolul »

Nici un comentariu »