Stim cu totii ce entuziasm provoaca sarbatoarea dragostei “Valentine’s Day” in ultimii ani, sarbatoare catolica importata de peste ocean, dar cati dintre romani stiu ca avem si noi, in cultura si religia noastra, echivalentul acestei sarbatori, respectiv “Dragobetele”.
Multi spun ca nu este ceva rau in a sarbatori “Valentine’s Day”, chiar daca nu ne apartine, dar cred ca ar fi mai cinstit daca tot entuziasmul ca-racteristic sarbatorii iubirii la americani s-ar muta pe data de 24 februarie, cand pe plaiul nostru mioritic si in calendarul ortodox se sarbatoreste Dragobetele, sarbatoarea iubirii la romani.
Dragobetele este o sarbatoare populara traditionala ce are loc fie pe 24 februarie, fie pe 1 martie, in functie de zona, numita si “cap de primavara”. Diferentele acestea, nesemnificative, privind datele evenimentelor, se datoreaza, in primul rand, caracteristicilor acestor sarbatori calendaristice in care trecerile de la un moment la altul sunt progresiv procesuale in cursul celebrarilor sau comemorarilor, timpul nefiind marcat de rupturi sau intreruperi, ci de continuitate. In realitate, ne aflam in fata unui segment temporal alcatuit din mai multe secvente legate intre ele, deteminat sau chiar generat de perioada pregatitoare a sarbatorii pascale si de Lasata Secului, pentru postul mare. El poate fi cuprins cu o oarecare lejeritate, intre Sambata lui Toader si Macinici. Odata cu statornicirea interdictiilor alimentare, nu se oficiau nici casatorii intr-un interval de timp de 8 saptamani. Momentul era marcat de actiuni si gesturi care, pe de o parte, erau menite sa atraga atentia oamenilor asupra restrictiei acesteia – strigarea peste sat, cand erau criticati cei care nu au fost in stare sa-si intemeieze o familie la timpul legiuit si le erau imputate defecte morale si fizice.
Intre mitologic
si traditional
Este o sarbatoare care marcheaza perioada de purificare precum si momentul in care tinerii isi manifesta sentimentele prin obiceiuri, gesturi si credinte. Dragobetele este asociat, indiferent de data la care este sarbatorit, cu aceasta conciliere, cand tinerii, fete si feciori, plecau sa culeaga, impreuna, primele flori rasarite de sub zapada, gest ce semnifica un sacrificiu vegetal. De Dragobete are loc “logodna pasarilor”, cand fiecare trebuie sa-si gaseasca perechea, existand superstitia ca pasarea fara pereche ramane singura tot anul. De remarcat limita temporala cat functioneaza perioada insingurarii – un an si nu intreaga viata – si dife-renta care apare intre ce trebuie sa faca sau sa nu faca omul privind viata personala si ce revine pasarilor, care au alte atributii si alte caracteristici. Saptamana dinainte de Dragobete se mai numeste Saptamana Nebunilor si se zice ca cei mai putin inzestrati mai aveau o sansa sa-si intemeieze o familie. Tot sub semnul sacru protector oferit de sarbatoarea Sf. Ion se face “apa de dragoste”, din zapada sau de pe floarea de fraga, care va asigura fetei, dupa ce va fi trecut postul, frumusete si sanatate. Pe 24 februarie, conform calendarului ortodox, este sarbatoarea Aflarii Capului Sf. Ioan Botezatorul, personalitate de prim rang a calendarului crestin, el a fost decapitat in timpul lui Irod din cauza felului intransigent in care a condamnat legatura incestuoasa dintre rege si cumnata acestuia. Sangele varsat al omului fara pacat a rascumparat greselile celorlalti. Sub semnul actului acesta expiator se plaseaza sacrificiul vegetal al primelor flori care se trezesc la viata din amortirea iernii. Fiind sarbatoare mare, traditia recomanda ca in aceasta zi sa nu se lucreze. In timp ce se aflau in padure la cules de flori, femeia sau fata care ar fi calcat recomandarea erau fugarite de Dragobete. In aceasta ipostaza Dragobetele este un pazitor si un pedepsitor al celor care nu respecta recomandarile traditionale, bland cu alte reprezentari legendare asemanatoare, cum ar fi Caii lui Santoader, Joimarita etc. In general, actiunile oamenilor, diferitele lor activitati sunt plasate sub protectia oferita de sacrul uneia sau alteia dintre sarbatori.
Dragobetele este, pentru cultura traditionala romaneasca, unul dintre cele mai calde si tandre momente in care femininul si masculinul coo-pereaza fara conflict si competitie, tocmai pentru ca trebuie sa duca, dupa aceasta data, toata perioada postului, care este destul de lunga, o existenta amiabila, chiar o forma de viata paralela, calma si concesiva.
Referitor la ciclul vietii de fa-milie putem spune ca Dragobetele este un moment care marcheaza stagnarea temporara a casatoriilor mai ales daca tinem cont de faptul ca, raportat la data schimbatoare a sarbatorii pascale, se poate ca aceasta sa cada, in unii ani, chiar in timpul postului mare.
Din punct de vedere mitologic, Dragobetele (reprezentare a binelui) pare a fi feciorul babei Dochia (reprezentare a raului). Este un fel de Eros sau Cupidon la romani, ceremonialul traditiei impunand tinerilor iesirea din perimetrul vietii cotidiene, in paduri, poiene pentru a culege flori. Sub acest pretext mitic tinerii incearca sa-si afle perechea. Confirmarea optiunii fiecarui tanar se facea la intoarcerea in sat cand fiecare fecior isi fugarea iubita si apoi o saruta. Aceasta este o sarbatoare a iubirii generice.
Dragobetele se sarbatoreste la nord si sud de Carpati, in Transilvania exista un obicei asemanator ce se numeste Popelnicu, ce se desfasoara pe parcursul a trei zile, la sfarsitul saptamanii Santoaderului, prima saptamana din Postul Pastilor.
Sarbatoarea de Dragobete la Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”
Citeste tot articolul »
